Nu aveam de gând să fug prea repede. Am mai încercat şi altădată, dar rareori am scăpat. Şi obosisem deja!
Dacă voi pleca în ţări străine, sigur va fi şi acolo. Of!
De data asta, m-am ascuns câteva zile în cameră, sub pătura pufoasă, unde era cald şi bine. Dar m-am plictisit, şi am îndrăznit să ies afară. Nu a fost prea interesant, aşa că m-am înconjurat de oameni. Degeaba!
Oricum mă prinde când are chef…
Şi m-a prins şi acum… Ce răceală rea!
Am şezut ca pe ghimpi. De fapt, erau câţiva prin iarba uscată de vreme, pentru că am îndreptat câţiva trandafiri scoţându-le spinii de pe tulpini. Nu aveam unde să-i pun altundeva!
Brr! Vântul rece a rămas prin împrejurimi şi alunecă pe sub porţi. A început chiar să dezbrace pomii, iar frunzele îşi pierd viaţa pe la colţuri.
Brr! Dacă încep să tremur, cine-mi va mai înţelege gândurile? Se vor împiedica şi ele din cauza vibraţiilor, chiar înainte de a scoate vreun sunet.
Brr! Albul e aşa pretenţios. Păstrează doar urme şi îl mai confund cu cerul înnorat… Oricum, nu vreau să-i calc pe urme!
Brr! Mă cuprinde frigul tot gândindu-mă la el!
Am strâns multe frunze anii trecuţi. Le-am aşezat în saci, amestec de culori.
E soare cu dinţi… dar bine că nu muşcă! Frunzele îşi mai schimbă culorile şi devin de nerecunoscut. Poate că-şi mai pierd capul sau cumpătul, pentru că arată ca pierde-vară!
Acum aştept vântul de mijloc de septembrie… Frunzele se vor agita şi se vor pregăti pentru toamnă, iar eu le voi da drumul… Se vor îndepărta puţin, înstrăinându-se de acest loc şi se vor învârti în ritm de mambo. Ce frumos! Se flutură dintr-o parte în alta, de sus în jos, şi invers!
O, dar când voi da de fundul sacului mare-mi va fi bucuria că iarna urmează!
Frunze, frunzuliţe…
Ce bine că ele nu sunt fixate nicăieri! Căci atunci când un lucru e adânc înrădăcinat (chiar şi în inimă), cu greu îl mai scoţi…
Auuu! Un cuvânt tocmai m-a tras de păr. „Jumătatea” şi-a anunţat prezenţa în prezent (poimâine va fi trecut, dar asta e altă poveste!). 1 iunie este prima zi din luna ce marchează Jumătatea anului. Sună complicat!.. Dar gândeşte-te că peste o altă Jumătate, se va împlini Întregul: anul.
Jumătate… „Jumătate tu, Jumătate eu”!! Atenţie la jumătăţi! Oridecare ar fi ele. Serios!
Dacă împarţi ceva pe Jumătate, atunci nu va mai fi complet. Dacă spui ceva cu Jumătate de gură, cuvintele pot înşela. Dacă faci ceva pe Jumătate, acţiunea se poate destrăma. Dacă te opreşti la Jumătate de drum, nu vei ştii ce e la capăt. Dacă iubeşti cu Jumătate de inimă, sufletul îţi va fi dărâmat.
Dacă-ţi alunecă Jumătatea printre degete… o fi din cauză că nu ţi-a păsat prea mult… sau nu ştii să ţii mâna căuş…
Ştiu că am fost din nou, puţin, oprită din zbor, pentru că am avut noi veşti. A trebuit să mă aşez, să trag aer în piept şi să privesc din nou norii şi cerul. Apoi m-am adunat. Nu-mi place să fiu împrăştiată. Şi nu las nici pe alţii să mă fărâmiţeze! Totul m-a pus pe gânduri. Dar gândurile nu s-au supărat. Le-a părut bine că le mai vizitez, deşi nu am stat prea mult pentru că îmi şedea ceva la inimă.
Cu amintirile în buzunar, mă plimb azi prin lume… Ghiozdanul e şi el plin. Iar inima…ce să mai zic!? În plus, încă mă frământă un gând… Poate mă preface în aluat, tot apăsându-mă şi amestecându-mă!
Dar aripile încă le am.
…Şi am simţit că pot zbura din nou…
Azi sunt ca vremea. M-a luat de mână, dar parcă nu i-aş da drumul. Nu încă. Şi-a adunat norii laolaltă şi stă în tăcere. Câte-o rafală de vânt aduce stropii de ploaie, şi deşi totul pare noroios şi trist, pacea este prin preajmă. Nu văd nici o pată de albastru, ci doar nuanţe de gri…
Nu e greu să ţin pasul cu ea. Uneori mă mai bagă în ceaţă, şi mă tem să nu-mi dea drumul la mână pentru că m-aş rătăci. Şi cel mai uşor e să te rătăceşti…
Dar mă plimbă cu ea. Îi ascult poveştile, dar nu ştiu cum să reacţionez.
De fapt, doar tac. Şi ascult. Şi o ţin de mână.
De dimineaţă, vântul a bătut foarte tare. Mă mir că nu plângeau oamenii sub bătăia lui! Sau, poate, doar fetele cu pletele-n aer… Oricum, nimănui nu i-a fost frică…
Spre prânz, vântul sufla de numa’-numa’. Mai puţin şi puteam vedea oameni zburând… păcat că nu aveau şi umbrele cu ei! Oricum, pielea era adesea ca „de găină”… lipseau fulgii şi penele, şi poate reuşeam să zburăm cu vânt cu tot!..
Mă-ntreb dacă diseară va fi la fel. Mă tem ca nu cumva vântul să fie atâta de încăpăţânat şi să fugărească stelele de pe cer. Norii îi poate sufla mai deoparte, dar nu şi stelele… Nu, nu!
O, cât de puternic e vântul! Face ra-va-gii! 
Soarele are chef de joacă. Şi nu de unul singur! Azi a chemat vântul…
Eram şi eu prin zonă. Le-am acordat câteva minute şi am observat că florile îmi răspundeau la multe întrebări, dând din petale în semn de „da” sau de „nu”… Oricum nu aveam nevoie de cuvinte; era destulă muzică în aer! Frunzele, înverzite de ameţeala provocată de joc, se mişcau de parcă vroiau să-şi ia zborul. Multă agitaţie!
Chiar şi norii au intrat în jocul vântului şi soarelui. Maratonul nu avea câştigători: fugeau prea repede, unul după altul. Nici nu ştiu dacă jucau de-a prinsa! Ştiu doar că soarele nu se ascundea prea bine, şi adesea era descoperit. De nori.
Mi-a plăcut ziua de azi!
Azi, gândurile mi-au zburat ca frunzele împinse de vânt, stâlcite uneori de câte-o roată de maşină. Când a început ploaia, toate arătau ca plouate! Din păcate, umbrela nu a ajutat prea mult: nu putea să mă ferească de picăturile ce vin de-a curmezişul, doar de cele ce cad vertical.
Se mai întâmpla ca o maşină să arunce stropi şi-n sus şi-n lateral, şi astfel eram înconjurată de stropi de peste tot, care mai de care mai limpede şi mai săritor! Da, da, săritor! Cred că oricât de mare ar fi fost umbrela, tot nu reuşeam să scap uscată, basma curată, nici eu nici gândurile. Pic în sus, pic în jos!
Bănuiam că dacă o iau la fugă, picurii nu vor putea ţine pasul cu mine… Dar dacă gândurile îmi rămâneau în urmă?…
Uuf, câtă lumină! Nici nu pot privi pe geam… Soarele afişează un ditamai zâmbetul, iar florile de gheaţă au început să-şi piardă petalele… prin topire! Razele mai ridică puţin temperatura, dar s-au prea împrietenit cu vântul şi-l lasă să zburde cum vrea şi cât vrea.
Parcă se-ntrezăresc din ce în ce mai multe culori. Cred că un pictor iscusit are o paletă de pictură pe care o foloseşte cu isteţime şi toate combinaţiile de culori sunt aplicate pe pânza dimprejur. Nu ştiu dacă foloseşte tempera, ulei sau apă, pigmenţi, tuşuri sau acuarele…
E bine totuşi că s-a anulat zborul fulgilor… Căci populaseră spaţiul o vreme cam îndelungată! Cred că dacă aş fi riscat să iau zborul unui fulg până în Constanţa, m-aş fi pierdut undeva pe drum. Şi cine m-ar mai fi găsit?!
Şi ziua asta a sosit cu paşi repezi… I-am auzit tocurile! Mă mir că nu a alunecat pe gheaţa şoselelor!
Fulgii par aşa bleguţi, şi sunt aproape sictiriţi de faptul că-i voi călca astăzi de numa’… Nici ei nu ştiu ce-i aşteaptă! Şi prin entuziasmul cu care m-am trezit azi, sunt sigură că voi sparge gheaţa, orice-ar fi!
Trebuie să-ţi şoptesc şi ţie că… bucuria, optimismul, conţinutul inimii tale (încă de dimineaţă) contează în cel mai înalt grad, indiferent de temperatura de afară!
- Azi noapte nu am avut somn…
- Nici eu…
- Aşa că am privit cerul plin de stele, pe geam.
- … şi eu.
- Şi am urlat la luna plină!
- Şi ea a strigat înapoi la tine?
- Vezi că şi în noi există locuri întunecate… Ai grijă ce găseşti!
- Yeah… Te las pe tine să cauţi în mine!
- Ha ha ha!
- Să nu uiţi lanterna!
- …iau soarele cu mine!
- Cafeaua asta e cam chioară ! E apă chioară !
- Pune-i ochelari !
